Jurnal de tura vf. Cindrel 30-31 mai 2015 Imprimare
Scris de Daniela Dobrota   
mar?i, 02 iunie 2015 12:55
Perioada: 30-31 mai 2015

Tinta finala: vf. Cindrel, alt. 2244 m

Participanti: 5 membri SKV Sibiu (dsoara Tanta, dl. prof. Dorin Nan - organizator, Anca, Radu si Daniela)

Traseu: sambata am plecat din Sibiu cu autobuzul spre Paltinis apoi am mers pana la refugiu (cabana) Canaia.
duminica: plecarea de la Canaia - vf. Cindrel si intoarcerea in Paltinis. Am coborat cu
autobuzul la 17:30.

Vreme: am avut de toate, de la soare cu nori in prima zi, la soare fara niciun pui de nor duminica dimineata, la soare si nori pe varf, la nori suparati la plecarea de pe varf, la grindina sub forma de mazariche, la ploaia care nu a mai incetat pana in saua Batrana. Am fost plouati ca niste soricei care inaintau totusi cu gandul ca se va opri la un moment dat.
Aveti idee cat dor de munte se aduna in mai mult de 6 luni de cand nu am mai atins un varf peste 2000 m? Va iau cu mine in acest jurnal sa aflati...

Drumul cu autobuzul spre Paltinis mi s-a parut cam lung, de abia am asteptat sa inceapa tura. Nu inainte de pozele de grup facute la plecare. Si pe drum...

Sambata am dorit sa ajungem la Canaia, a fost mai mult o plimbare, mai lunga ce-i drept. Am ajuns la cabana spre seara unde am intalnit un cabanier amabil cu care am vorbit si am descoperit cunostinte comune si care ne-a facut mancare foarte buna. In aceasta atmosfera destinsa si mai ales in compania dsoarei Tanta care ne-a povestit multe lucruri interesante despre plante s-a facut ora 11 seara. Nici nu ne-am dat seama cat de repede a trecut timpul. Dar ziua cea mare era duminica.
Ziua de duminica a inceput splendid cu un cer lipsit de nori. Am luat micul dejun afara in fata cabanei dupa care ne-am pregatit de plecare, la 9:15 am pornit spre varf. Dupa o jumatate de ora am vazut minunea impunatoare care statea mandra in fata noastra:

In 40 de min. am fost in saua Canaia, in alte 40 de min. am atins varful. Chiar daca absenta a fost atat de mare si asteptarea a fost pe masura. In cateva momente eu am avut dorinta de a fugi spre el chiar daca respiratia ar fi spus altceva. In sfarsit varful Cindrel, 2244 m si nelipsita sedinta foto:

Nu am apucat prea multa odihna pe varf ca norii au si inceput sa se adune. S-a decis coborarea la 11:15. Ne-am oprit pe la Iezerul Mare care nu a scapat nici el de poze.

Dupa coborarea de pe Cindrel, incet, incet a inceput sa picure, apoi grindina, apoi ploaie hotarata sa ne insoteasca pe carare. Si ne-a tot insotit pana ne-a udat de-a binelea. Am infruntat-o cu rabdare continuand drumul tot asteptand sa se opreasca. A facut-o tarziu dar am avut timp sa ni se usuce hainele pana la urcarea in autobuzul spre Sibiu.
Farmecul scrierii jurnalului la cateva ore de la incheierea turei consta tocmai in posibilitatea de a readuce cu multa usurinta in minte multe imagini din cele doua zile, cele mai multe legate de imaginile peisajelor, de varf in primul rand, de cum arata cerul, de plantele intalnite, de pasii facuti pe stratul de grindina depus pe carare, de tot ce a alimentat dorul de munte atatea luni. A fost o tura reusita cu oameni frumosi dornici si ei sa fie partasi la frumusetea naturii. Felicit intreaga echipa. Sigur merita si o tura urmatoare cat mai repede.
Daniela

PS: mi-au placut in special doua poze cu norii si,
meritul Ancai pentru poza asta...

si al lui Radu pentru norul cel incapatanat.

 

plantele dragi....
Brandusa de primavara (Crocus vernus)

 

Sisinei de munte (Pulsatilla alba)

 Brandusa de primavara mai de aproape

Ochisorii gainii (Primula minima)

 

Ti-a placut acest articol? Doneaza 2% completand formularul de venit